Newsflash

Rezultate căutare « laborator cercetare »


Artă din cercetare

de Dr. C. M. - iul. 27, 2012

Există cercetare în domeniul medicamentului homeopatic?

de Dr. Philippe MARIJNEN - mai 2, 2012

Homeopatia, uneori contestată de lumea ştiinţifică, numără peste 4.500 de publicaţii indexate în PubMed. Există dovezi că diluţiile dinamizate au efect terapeutic şi sunt mai mult decât placebo? Dr. Philippe Marijnen, directorul medical al direcţiei de cercetare din cadrul Laboratoarelor Boiron, documentează răspunsul afirmativ, argumentând că homeopatia este, în fapt, o ştiinţă care promite descoperiri importante în viitor.

 

Cercetare în oncologie, la Harvard

de Liana NEDESCU - mar. 15, 2012

Harvard Medical School este visul oricărui student la medicină din lume. De aici pleacă mulţi din doctorii şi descoperirile ştiinţifice care schimbă lumea. O medicinistă din Bucureşti a ajuns în toamna aceasta la Harvard cu o bursă de cercetare pe biologie moleculară. Modul în care sistemul de cercetare american schimbă gândirea unui doctor în devenire fac obiectul articolului scris de drele Liana Nedescu şi Sorina Vasile, la rubrica Student la Medicină.

Traseul medicinii genomice de la cercetare la patul bolnavului

de Prof. dr. Mircea COVIC - mar. 15, 2012

Drumul de la descifrarea structurii genomului uman până la îmbunătăţirea profundă a practicii medicale „la patul bolnavului“ trece prin diferite etape: înţelegerea biologiei genomului, a patologiei bolilor şi progresul ştiinţei medicale. Acest traseu, cu implicaţiile sale, este descris de dl prof. dr. Mircea Covic, în cadrul rubricii Medicina genomică.

Rinologie multidisciplinară, de la cercetare fundamentală la tehnici chirurgicale de vârf

de Dr. Aurel F. MARIN - oct. 19, 2011

„Cu două săptămâni în urmă, la Kiev, profesorul Eugene Kern, de la Mayo Clinic, ne spunea că anul trecut, în SUA, s-au plătit două miliarde de dolari daune pentru procese de malpraxis. Jumătate s-au plătit pe ORL, din care două treimi au vizat patologia rinosinusală. Şi nu vorbim de chirurgia estetică...“, relatează dl prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, secretarul general al Societăţii Române de Rinologie (SRR), referindu-se la importanţa domeniului, în prefaţa primului Congres al SRR, organizat în perioada 3–5 noiembrie 2011, la Bucureşti. Mai multe detalii în interviul realizat de dl dr. Aurel F. Marin.

 

TEHNICILE ECOCARDIOGRAFICE MODERNE de la cercetare la clinică

de Dr. Oana SAVU - aug. 12, 2011

   În decursul ultimelor decade, cercetările medicale şi de inginerie biomedicală susţinute au dus la progrese importante în domeniul imagisticii cardiovasculare non-invazive, ce a devenit un element-cheie al diagnosticului şi ghidării terapeutice. Cele patru tehnici non-invazive principale în imagistica aparatului cardiovascular sunt reprezentate de ecocardiografie, imagistică cardiovasculară prin rezonanţă magnetică, imagistică nucleară prin tomografie cu emisia unui singur foton şi tomografie computerizată multi-slice. Despre evaluarea ecocardiografică funcţională prin imagistica de deformare miocardică scriu dna dr. Oana Savu, dna dr. Ruxandra Jurcuţ, dl dr. Bogdan A. Popescu şi dna prof. dr. Carmen Ginghină. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

MAGNEZIUL de la cercetare la terapeutică

de Prof. dr. Mihai NECHIFOR - iul. 29, 2011

   Congresul European de Magneziu (EUROMAG 2011) de la Bologna, a fost una din manifestările ştiinţifice de un înalt nivel ştiinţific focalizate pe câteva domenii de mare interes fundamental şi clinic ale cercetării acestui cation. Lucrările prezentate au urmărit patru direcţii majore: implicaţiile magneziului în metabolismul lipidic şi cel glucidic; transporterii membranari ai magneziului şi substanţele ce acţionează selectiv la nivelul acestora; magneziul în patologia femeii şi a copilului; noi metode şi tehnici analitice pentru determinarea concentraţiei intracelulare a magneziului total şi a celui ionizat. (...)

Protecţia animalelor de laborator

   Desconsiderate de-a lungul secolelor, animalele şi-au găsit, in ultimele decenii, admiratori, apărători şi chiar… reprezentanţi politici. Asupra sorţii animalelor de laborator se pronunţă dna dr. Marinela van den Heuvel-Olăroiu, la rubrica Jurnalul unui medic cosmopolit. (...)

 

Priorităţi în cercetare

de Dr. Maria DRAGOTĂ - iul. 15, 2011

   Dezbaterea publică a raportului privind propunerile de priorităţi strategice de cercetare în terapiile celulare, pe termen mediu şi lung, desfăşurată recent, la sediul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş“, a reunit membri ai comunităţii academice din domeniul (bio)medical, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, ai societăţii civile şi ai mediului privat de afaceri. (...)

 
 

MEDICINA DE LABORATOR LA INTERFAŢĂ CU CLINICA

de Prof. dr. Manole COJOCARU - iun. 17, 2011

   Despre suita de evenimente organizate cu ocazia Congresului Naţional de Medicină de Laborator recent desfăşurat la Sibiu, la care săptămânalul „Viaţa medicală“ a fost partener media principal, ne scrie dl conf. dr. Manole Cojocaru, preşedintele Societăţii Române de Medicină de Laborator. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Managementul de laborator al infecţiilor microbiene

de Dr. Al. T. - mai 27, 2011

    În prima jumătate a secolului XX, bacteriologia domnea fără contestaţie în domeniul investigaţiilor de laborator clinic. În cea de-a doua jumătate însă, supremaţia i-a fost la început subminată, apoi erodată şi, în sfârşit, înlocuită de virusologie. Cu toate acestea, importanţa ei rămâne fundamentală şi nu este de mirare că această specialitate a născut o literatură nu numai medicală, ci şi eseistică. (...)

Calitatea diagnosticului de laborator al TB

de Dr. Daniela HOMORODEAN - mai 20, 2011

   În perioada 28–30 aprilie a.c., a avut loc, la Cluj-Napoca, Conferinţa Laboratoarelor Naţionale de Referinţă pentru Tuberculoză din ţările central şi est-europene, cu tema „Noile evoluţii în asigurarea calităţii în laboratoarele de diagnostic al tuberculozei“. Manifestarea este prima de acest fel organizată în ţara noastră de către INSTAND – Centrul Colaborator al OMS pentru Standardizare şi Asigurare a Calităţii în Medicina de Laborator din Germania –, Laboratorul Supranaţional de Referinţă pentru Tuberculoză din Germania împreună cu Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Tuberculoză din Cluj-Napoca, din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello“. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Regenerarea cardiacă: cercetare fundamentală şi aplicaţii clinice

de Dr. Aurel F. MARIN - mai 6, 2011

   În ce măsură există o convergenţă a studiilor privind regenerarea cardiacă, despre rolurile pe care proteina HMGB1 şi terapiile celulare, dar şi telocitele le pot juca în refacerea miocardului, şi, nu în ultimul rând, despre felul în care performanţele unui laborator din România pot atrage atenţia cercetătorilor din lumea... civilizată, aflăm din interviurile acordate de dnii dr. Maurizio C. Capogrossi şi acad. Laurenţiu M. Popescu, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“.
Un grupaj realizat de dl dr. Aurel F. Marin. (...)

Fonduri private pentru cercetare

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mar. 18, 2011

   Institutul Naţional „Victor Babeş“ şi prima bancă de celule stem din România – Cord Blood Center – au încheiat un parteneriat pentru cofinanţarea cercetărilor privind relaţiile şi interacţiunile dintre telocite şi celulele stem din diverse organe şi ţesuturi. La conferinţa de presă în care s-a anunţat acest parteneriat, organizată la 15 martie a.c., au participat dnii acad. Laurenţiu M. Popescu, preşedintele secţiei medicale a Academiei Române, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi preşedinte ales al Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină, dr. Tudor Panu, director general Cord Blood Center, şi dr. Bogdan O. Popescu, director ştiinţific al INVB. (...)

Cercetare translaţională şi progres în medicina clinică

de Dr. Aurel F. MARIN - mar. 11, 2011

    În perioada 30 martie – 1 aprilie 2011, la Bucureşti, se va desfăşura cea de-a şasea ediţie a Simpozionului „Acad. Nicolae Cajal“, reuniune organizată sub auspiciile Academiei Române de Fundaţia „Acad. Nicolae Cajal“, în colaborare cu Institutul Clinic Fundeni şi cu Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau“. Partener media al acestei importante manifestări ştiinţifice, „Viaţa medicală“ vă prezintă mai multe detalii în cadrul unui interviu cu dl prof. dr. Irinel Popescu, preşedinte al Simpozionului şi directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“ din Institutul Clinic Fundeni, realizat de dl dr. Aurel F. Marin. (...)

AVEM CERCETARE, DAR NU AVEM CERCETĂTORI

de Iftimie NESFÂNTU - dec. 10, 2010

   Ideea formulată drept titlu se poate regăsi, printre rânduri, într-un excelent interviu cu dl prof. dr. Vlad Ratziu, român la origine, stabilit – din 1981 – la Paris. Am intrat astfel în miezul problemelor prezentate de revista MEDICA ACADEMICA (noiembrie 2010). Articolul citat de noi şi editorialul – semnate de dna Delia Budurcă – alături de cronica unui eveniment recent: Fonduri structurale pentru sănătate – Oportunităţi & bune practici – excelent ilustrat (pag. 20–26) asigură suport unei teme ce se doreşte cumva dominanta acestui număr. În răspunsul dlui prof. dr. V. Ratziu, aceeaşi idee este formulată voalat: „(…) în cercetare medicii români trebuie să mizeze mult mai mult pe aportul ştiinţific original“. (...)

CERCETARE FUNDAMENTALĂ, PREZENTĂRI DE CAZ ŞI PROBLEME DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

de Dr. Raluca BULEA - oct. 15, 2010

Numărul 8/2010 al revistei MEDICINA MODERNĂ propune atenţiei cititorilor, după cum ne-a obişnuit, o serie de articole originale cu o ţinută ştiinţifică deosebită. Toate subiectele abordate sunt de actualitate, prezentate după regulile necesare unei publicaţii ştiinţifice cu tradiţie şi prestigiu. De la cercetarea clinică şi paraclinică a sindromului mielodisplazic, la o boală rară precum sindromul Sneddon şi asocierea sa cu livedo racemosa, la prezentările unor cazuri de ingestie de sulfat de cupru soldat cu deces sau de insuficienţă cardiacă hipodiastolică rezolvată chirurgical, până la cercetarea efectelor cardiovasculare şi metabolice ale aldosteronului, specialiştii hematologi, cardiologi, legişti (dar nu numai) vor găsi informaţii interesante şi concluzii pertinente ale unor colegi de breaslă. (...)

Burse în cercetare şi expertiză psihiatrică medico-legală

de Mariana ENACHE - iul. 23, 2010

   Institutul de Medicină Legală Iaşi a demarat pregătirea primilor experţi în cercetare avansată şi expertiză psihiatrică medico-legală din România conform standardelor UE.
   IML Iaşi a început, în cursul lunii aprilie a acestui an, proiectul strategic, finanţat din fonduri structurale europene nerambursabile derulate prin Fondul Social European (FSE), Programul operaţional sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa 1 prioritară, domeniul major de intervenţie 1.5, Programe postdoctorale, „Standarde europene pentru programe postdoctorale competitive de formare în domeniul managementului cercetării avansate şi expertizei psihiatrice medico-legale“. În acest context, în următorii trei ani, IML Iaşi va coordona formarea la standarde europene a 200 de cercetători şi experţi în domeniul cercetării avansate şi dintre aceştia vor fi selectaţi primii specialişti certificaţi în domeniul expertizei psihiatrice medico-legale. (...)

Interpretarea analizelor de laborator

de Dr. Şerban NICOLESCU - sept. 11, 2009

Salut ediţia a patra a cărţii „Analize medicale explicate“, o lăudabilă iniţiativă a dnei dr. Ioana Soare, prezentată în nr. 28, din 10 iulie 2009, al „Vieţii medicale“. Deşi există o pleiadă de site-uri pe internet care tratează interpretarea analizelor de laborator, din care multe în limba română, lucrarea se adresează acelora care preferă informaţia din paginile unei cărţi celei în format digital. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe